Tuesday 31 March 2015

ULB- Universitatea liberă din Bruxelles

      Mereu am fost fascinată de sistemul de învățământ de afară și de multe ori m-a atras ideea de a face o facultate în străinătate. De ceva timp, m-am hotărât să mă interesez din ce în ce mai serios de sistemul de aplicare la facultăți din diferite țări.


      Cât am stat la Bruxelles, am avut norocul să prind și ziua porților deschise a ULB-ului(Université libre de Bruxelles), o universitate imensă care cuprinde destul de multe facultăți. Pe lângă imensul campus Solbosch pe care am avut ocazia să îl vizitez, cel mai mult m-a atras sistemul lor de învățământ superior: șase săptămâni școală, o săptămână vacanță. Iar această pauză la fiecare o lună jumătate este tocmai bună pentru un student străin, având posibilitatea să își viziteze țara destul de des. Și nu cred că mai are rost să menționez diferitele proiecte în care sunt implicați studenții.
      Cum spuneam, eu am ajuns doar la campusul Solbosch, cel în care se află administrația și foarte multe facilități ale universității. În afară de acesta, mai sunt campusurile Erasme și Plaine.
      Solbosch găzduiește atât majoritatea facultăților de human science și pe cea de științe aplicate, cât și două muzee: Muzeul de Zoologie și Centrul de Artă Contemporană. Aici se află și École polytechnique de Bruxelles, care, după cum îi spune și numele, este Politehnica lor. Este o facultate bună, care durează trei ani: în primii doi faci inginerie la modul general, iar în ultimul îți alegi specialitatea.
     Trebuie să recunosc că Poli a fost singura facultate pe care am apucat să o vizitez la ULB și a fost chiar interesant. Studenții și profesorii de acolo au prezentat diferite proiecte pe care le-au realizat sau experimente: roboți realizați cu ajutorul unui EV3 și al unor piese LEGO și diferite experimente de la partea de arhitectură. Și, ca o simplă adăugare umoristică, destul de mulți dintre studenții de acolo aveau ori o mână, ori un picior rupt, deci se vede că nu e de joacă. :)


        Chiar dacă încă nu sunt hotărâtă ce studii voi urma, desigur că am rămas destul de dezamăgită când am aflat că nu au facultate de Computer Science mai nicăieri în Belgia. E adevărat, multe au master pe specialitatea asta, deși încă nu e cazul să gândim atât de departe .:) Partea plină a paharului este multitudinea de specialități pe care le ai dacă vrei să urmezi studii pe partea de comunicare. Bine, ar fi fost absurd ca în Belgia, țara care găzduiește sediile celor trei mari instituții ale Uniunii Europene, al NATO-ului și al multor alte importante organizații internaționale, să nu se studieze foarte multă comunicare.
    
     Deci, dacă ai de gând să ai o carieră în IT, Belgia nu este chiar cea mai bună alegere, însă, pentru căutătorii de Științe Politice, Drept, Economics and Management etc., aici e locul perfect pentru ei. Plus că există șanse destul de mari ca, mai târziu, să-și găsească ușor un job, având în vedere toată practica făcută în anii de studiu.
  
      Aici aveți link de la ULB și al Politehnicii. Și dacă mai aveți întrebări, sunt gata să vă răspund, în limita cunoştiinţelor mele. :)

Thursday 26 March 2015

Vine ploaia!

    Când spui asta în Belgia, uimit sau supărat, eşti cel mai amunzant om din ţară. „Da, normal că o să plouă şi normal că o să ţină doar cât să-ţi strice ţie părul.”
    Aici, ei se miră dacă iese vreo rază de soare şi îi vezi pe toţi aliniaţi în parc, stând la bronzat. De multe ori pare că aşteptau ziua asta de mult timp, cu costumul de baie pe sub haine. Asta pentru că, datorită umidităţii, cele 13 grade cu soare, se simt 20, poate chiar mai mult. Şi dacă ai ghinion, tot la fel se poate întâmpla şi cu cele 7 grade care se transformă în 0, plus ploaie, vânt. Nu mult, cât să te enerveze. Mulți din Bruxelles spun că, în Belgia, dacă ești mai bătut de noroc, poți prinde toate cele patru anotimpuri într-o singură zi: de dimineață plouă, pe la prânz e soare, apoi dă cu puțini fulgișori, iar spre seară vezi din nou soarele care apune.
     A şi în timp ce tu îţi mai pui un pulover pe tine, belgiencele poartă fuste fără dresuri şi sunt în balerini, iar domnii au uitat de mult de palton şi îşi acoperă umerii doar cu un sacou subţirel. Vă daţi seama ce curaj? Brr..
     Desigur că, acest climat este unul depresiv sau cel puţin aşa spun sondajele. Din păcate, este printre ţările cu rata de sinucidere cea mai mare din cauza griului de pe cer şi a dorului de soare, ducând la pesimism şi depresie. Unii glumesc aici că cea mai căutată slujbă nu este vreuna din politică sau economie, ci psihologul, care, cu siguranţă, are şi el terapeut la rându-i.
     Vin aici de vreo opt ani de zile şi tot la fel tresar când simt mirosul de ploaie al Brusselsului, la fel cum încă sunt fascinată de arhitectura şi de civilizaţia de aici. Aşa că astăzi, m-am hotărât să prezint o ţinută numa' bună la o astfel de vreme, care pe mine mă linişteşte şi pot spune chiar că îmi place. În poze port: hanorac şi fular H&M, pantaloni Stradivarius, adidaşi AirMax NikeID, geaca ModaNoi Italia.
     P.S.: Promit că în următoarele postări să povestesc despre vizita la ULB, cea mai mare universitate din Bruxelles şi. desigur, despre delicatesele belgiene.
     
   


Sunday 8 March 2015

O nouă înfățișare :)

    Pentru început a fost doar o glumă, o încercare de a face ceva ce nu credeam că voi reuși. Un mod de a-mi exersa imaginația și creativitatea pentru examenul ce avea să vină în doar câteva luni. Apoi, o perioadă, descurajată de critica negativă, am renunțat. Am început să îmi scriu gândurile pe hârtie, de multe ori în scrisori cu sau fără destinatar și am lăsat de-o parte lucrul despre care mulți îmi spuneau că îl fac destul de bine. Da, spre rușinea mea, am renunțat la o pasiune pentru cineva care oricum n-avea de gând să-și facă veacul prea mult prin povestea mea.


 
  Momentul în care mi-am luat inima în dinți și am apăsat pentru prima dată "Publicați" a fost unul plin de emoții. La început, nu m-aș fi gândit că cineva îmi va zice să nu mă opresc vreodată din scris, dar uite că mi s-a spus. Țin minte că mă uitam în fiecare oră la numărul de vizitatori și mă bucuram enorm la fiecare omuleț care intra și-și arunca un ochi în micul meu jurnal. Să nu mai spun cât de tare îmi bătea inima atunci când vedeam harta mută albăstrită prin diferite locuri ale lumii... Vai, ce senzație!
    Revenind la prezent, de astăzi avem un nou template, vor urma câteva surprize și, de acum înainte, postări dese, sper eu frumoase, deși asta rămâne să hotărâți voi.
    Vă mulțumesc, vouă, cititorilor înrăiți, dar și celor care doar își pierd timpul, ocazional, citindu-mi visele și gândurile. Mulțumesc tuturor celor care mă susțin, care mă ajută să-mi întrețin pasiunea și care îmi aduc un zâmbet cu vorbele frumoase. Asta înseamnă că, totuși, ajută pe cineva tot ceea ce înșir eu aici.
    La mulți ani tuturor femeilor și mămicilor! Să fiți fericite și sănătoase- iubite nu mai spun, sigur sunteți, iar orice femeie iubită, este frumoasă! :)