Paradisul călărețului

  Făcând un rezumat al acestei vacanțe, am observat că nu se spune degeaba că cei din urmă sunt cei dintâi.
  Daneș: un singur cuvânt, un singur loc, atâtea amintiri. Ce este Daneș? Este paradisul. Da, da, citești bine. Ce poate fi mai frumos decât să te trezești știind că te duci în manej, unde te așteaptă instructorul și calul, tu de abia trezit, cu un ochi deschis și cu celălalt încă visând? Ce poate fi mai frumos decât să râzi alături de cea mai bună prietenă ore în șir, să goliți un restaurant și să spună lumea că v-ați îmbătat dintr-un ceai de mentă? Ce poate fi mai frumos decât să fii copil? Spune-mi sau vrei să răspund tot eu? Nimic. Cum ar fi să te așezi la masă, iar chelnerii să devină prietenii tăi pentru o oră sau proprietarii să te întrebe cum o mai duci mereu când te văd (și, crede-mă, se întâmplă destul de des)? Vino și vei afla. Să te furișezi și să dai un măr căluţului ce te-a ajutat să zbori mai devreme, Doamne, e cel mai frumos sentiment, mai ales când se răsfață și cerșește atenție.
  Nu știi să călărești? Vino la Ionuț, cu Delphis sau Madonna vei învăța într-o săptămână mai mult decât înveți la școală într-un an. Cine e Ionuț? Este unul dintre instructori cu care nu legi doar o relație profesor-elev, ci și de prietenie. Glumiți, râdeți, iar când vine vorba de cal, trebuie să fii serios, dar să mai ai încă o urmă de umor rămasă. Ionuț îți va spune exact ce să faci, te va îndruma, iar tu nu trebuie să fii încăpățânat, așa, ca mine și să pui în practică după ceva timp cele auzite. E adevărat, mă așteptam să fie un pic mai dur, dar, ca de obicei, aparențele înșeală. Nu cred că am văzut un om mai iubitor decât el. Își iubește caii mai mult decât orice, trăiește și are o relație specială cu ei. Da, e un tip super, dar dacă spune ceva, trebuie să faci acel lucru cât mai repede posibil. Aa. Și să ai grijă cu dârlogii când spune să dai mai tare, mai ales dacă ai și febră musculară că s-ar putea să te lovești pe tine, nu calul. Deși mă dor toate, absolut toate, de la ceafă până la călcâi și am momente în care aș vrea să fie o tailandeză în spatele meu care să îmi facă masaj, când aud instructorul spunând "Hai, Cristina, sus!", mi se ghemuiește stomăcelul, iar zâmbetul de copilaș începe să îmi domine fața.
   Ca o iubitoare de ploaie ce sunt, inima mi-a sărit din piept când am văzut că picură, exact când eu plecam pe traseu pentru prima dată. Și a plouat, dar cui îi păsa? Serios acum. Eram pe un cal superb, în stânga mea era o poiană inundată de ploaie, iar în dreaptă o pădurice. Nu voi uita niciodată această aventură, cum nu voi uita nici acest loc. De fapt, cum să-l uit dacă voi fi mai mereu aici? Știi cum e atunci când vrei să ai peste 18 ani ca să ajungi la vreo facultate celebră, să poți să intri în vreun club sau să te căsătorești cu persoana iubită? Nu, în acest moment, eu nu vreau toate astea. Eu vreau să îmi iau carnetul de șofer, să mă urc în mașină și să mă angajez aici, pe vară, atât. Cer prea mult? Nu cred.
    După cum bine spunea bună mea prietenă, totul e posibil la Daneș. Azi de dimineață m-am trezit și am realizat că mai am doar două zile de stat aici și aș fi vrut să mă leg de Ionuț sau de orice cal, să nu mă poată lua nimeni. Spune-mi, tu, acum, dragule, cine ar vrea să plece din locul unde a fost tratat ca un sânge albastru?